De unde provine sentimentul de vinovatie de care ne doare atât de groaznic sa ne debarasam?
Sentimetul de culpabilitate provine dintr-un singur lucru: uitarea Sinelui. Uitând faptul ca sunteti Sinele, sunteti tentati sa deveniti ceea ce nu sunteti. Tentatia de a deveni altceva decât ceea ce sunteti este radacina întregii culpabilitati.
Este un cerc vicios din care este foarte greu sa iesi. Radacina a ceea ce se numeste VINOVATIE provine dintr-o dorinta, care nu este altceva decât iluzia de a crede ca veti gasi în exterior ceea ce este deja al vostru – cunoasterea pacii. Este aproape acelasi lucru cu a crede ca ospatul pe care l-ati facut în vis va va potoli foamea. Ospatul din vis le va satura pe persoanele visate, dar în nici un caz pe cel care viseaza. Daca va asemanati celui care nu a mâncat decît în vis si daca însusi visatorul este si el fictiv, puteti realiza amploarea dezastrului. Nici un efort întreprins de om nu poate sa-l elibereze de sentimentul de culpabilitate fiindca radacina acestuia se afla în identificarea gresita cu acel individ.
Aceasta eroare de identificare este foarte grava caci este sursa tuturor conflictelor, fiecare individ din vis, tentat în zadar sa-si satisfaca nevoia de fericire, va intra în conflict cu alti indivizi aflati în cautarea aceluiasi lucru. Si ceea ce va complica lucrurile este ca fiecare individ fiind diferit si conditionat de un mod de comportare particular, va fi convins ca el detine adevarul (si asta se refera sau nu la o înaintare duhovniceasca sau la un model nereligios, atasat însa si acesta credintei sale în ceea ce considera el ca adevar). Sentimentul de vinovatie care este în fapt prezent înca de la început (de la momentul falsei identificari) nu se va manifesta în general în modalitatea obositoare decât în momentul în care individul respectiv va realiza ca în loc sa obtina fericirea si pacea pe care le cauta, obtine exact opusul, sau daca totusi obtine o satisfactie, aceasta nu este niciodata durabila. Durerea înca se va mai agrava cînd va realiza ca nu numai ca nu obtine ceea ce doreste, dar ceea ce obtine este în dependenta de alti indivizi. El va realiza înca un lucru teribil: nu exista pace durabila în lume. Acest lucru va fi înca si mai groaznic atunci când cei bine intentionati îsi vor da seama ca tentativa lor de a câstiga pacea sufleteasca nu numai ca nu reusesete nimic, ci câteodata înca si intensifica dezastrul.
Asa ca în lumea iluziei eul nu poate face altceva decât sa oscileze între orgoliu si vinovatie care sunt în fapt cele doua fete ale aceleiasi realitati, aceea de a ne uita adevarata noastra natura.
Singurul mod de a iesi este de a face semiturul si a reveni la sursa erorii. Si acesta este debutul oricarei linisti, fie ea constienta sau inconstienta. Numai cunoasterea de sine, adica realizarea adevaratei voastre identitati, va poate scoate din aceasta problema, Realizati totodata un lucru impresionant, realizati ca pacea nu înseamna tulburare. Si atunci când sunteti ceea ce sunteti si nimic altceva, nu simtiti nici orgoliu, nici vinovatie.
Traducere dupa articolul "La culpabilite" - Silouane
