Sfântul Mucenic Dasie a trait în secolele III-IV d.H., fiind soldat în armata romana, în Legiunea XI Claudia care stationa la Dunare înca din secolul al II-lea.
Numele de „Dasius” dovedeste originea sa geto-dacica si înseamna „miel”, cuvânt care s-a pastrat într-o forma usor schimbata - „dasu”, dar cu aceeasi semnificatie, pâna în prezent.
Arestarea si condamnarea la moarte a Sfântului Mucenic Dasie este legata de sarbatoarea Saturnaliilor – o sarbatoare pagâna care se celebra în Imperiul Roman timp de sapte zile în fiecare an - la început între 17 si 24 decembrie, apoi între 1 si 8 ianuarie - în cinstea zeului timpului numit de romani Saturn, iar de greci Cronos. În timpul Saturnaliilor, orice munca înceta. În amfiteatre aveau loc lupte între gladiatori, spectacole de circ, curse de cai, iar pe strazi se desfasura dansul orgiilor saturnale. În aceste zile, moralitatea devenea un concept cu totul relativ, fiecare savârsind nelegiuirile pe care le dorea.
Soldatii nu faceau exceptie de la aceasta distractie, ci dimpotriva. Era obiceiul sa aleaga prin tragere la sorti ca „rege al Saturnaliilor“ pe unul dintre ei care, îmbracat în hainele zeului Saturn si escortat de camarazii sai, putea petrece liber în public, împlinindu-si orice dorinta si imitând pentru treizeci de zile excesele si desfrâul zeului Saturn, spre hazul si desfatarea multimii. Dupa trecerea acestui rastimp, cel ales ca rege al Saturnaliilor era sacrificat pe altarul zeitatii sarbatorite.
Crestinismul a respins categoric si a militat cu cele mai diferite mijloace persuasive pentru înlaturarea din viata sociala a sarbatorii pagâne si sângeroase a lui Cronos. Evolutia mentalitatii generale se realiza însa lent. Pentru Biserica crestina din acele timpuri era dureros faptul ca, fiind o sarbatoare atât de vestita si de bine înradacinata în traditia romana, si unii dintre credinciosii Evangheliei lui Hristos participau la ea.
Însa dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, Care nu doreste pierderea nici unui suflet, în anul 304, cu ocazia sarbatorii Saturnaliilor, s-a întâmplat un lucru menit sa trezeasca inimile amortite sau adormite în noaptea necunostintei, dovedindu-le crestinilor cât de potrivnica este aceasta sarbatoare lui Dumnezeu si aratându-le ca „nu pot sluji la doi domni”, ci trebuie sa ia hotarârea de a merge pe calea Evangheliei fara a face astfel de compromisuri traditiilor pagâne.
La 17 noiembrie 304, prin tragere la sorti, rege al Saturnaliilor a fost ales ostasul Dasie, care însa s-a opus cu îndârjire la alegerea sa, zicând întru sine: „De ma voi îngriji de aceste treizeci de zile ale acestui desert si nerusinat obicei de cinstire a romanilor, pe care credinta crestina o dispretuieste si o opreste, ma dau pe mine însumi pieirii vesnice”. „Aprins de râvna sfânta“, dupa cum marturiseste actul sau martiric, si stiind ca dupa acele zile de petreceri desarte si trecatoare, va fi aruncat în focul cel vesnic, Sf. Dasie a zis ca „Este mai bine pentru mine sa sufar putinele chinuri si munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar dupa moarte sa mostenesc viata cea vesnica împreuna cu toti sfintii”. Si socotindu-se a fi ostas al Domnului Hristos a marturisit cu toata taria ca este crestin în plina perioada a persecutiilor, spunând ca prefera sa fie adus el însusi ca jertfa lui Hristos decât sa împlineasca pagânescul ritual al Saturnaliilor.
Auzind acestea, soldatii l-au închis îndata într-o temnita întunecoasa, iar a doua zi l-au scos de acolo si l-au dus sub escorta la pretoriul legatului roman Bassus spre a fi judecat. Însa neînfricatul Dasie a marturisit ca este crestin si a respins cu tarie toate încercarile aceluia de a-l face sa cinsteasca chipurile împaratilor si sa se închine zeului Saturn.
Fiind întrebat de ce stare este si cum se numeste, Sfântul a raspuns: „Dupa stare, sunt soldat. Dupa numele cel ales sunt crestin, iar dupa cel pus de parintii mei ma numesc Dasius”. Legatul Bassus i-a poruncit sa se închine chipurilor împaratilor, care le asigura pacea, dau ostasilor leafa si se îngrijesc în fiecare zi de binele tuturor, dar Sf. Dasie s-a împotrivit cu cuvintele: „Eu ti-am spus si îti spun ca sunt crestin si nu slujesc împaratului pamântesc, ci Împaratului celui ceresc si primesc darul Lui, traiesc din harul Lui si ma îmbogatesc din negraita Lui iubire de oameni”.
Stapânitorul a staruit, îndemnându-l pe Sf. Dasie sa se roage chipurilor împaratilor pe care nu numai romanii, ci si popoarele barbare le adora si slujesc lor. Alesul lui Hristos însa a repetat hotarât si cu curaj: „Eu marturisesc ca sunt crestin, precum am aratat adeseori, si nu ma supun nimanui altuia decât unuia, curatului si vesnicului Dumnezeu, Tatal, Fiul si Sfântul Duh, cel în trei nume si fete, dar de o singura fiinta. Iata pentru a treia oara marturisesc cu glasul credinta în Sfânta Treime pentru ca, întarit fiind printr-Însa, biruiesc si nimicesc îndata nebunia diavolului”.
Vrând sa-i crute viata, legatul Bassus l-a îndemnat înca o data sa jertfeasca chipurilor împaratilor, dar Sf. Dasie a raspuns cu tarie: „Tu fa ceea ce ti s-a poruncit de catre necredinciosii împarati. Caci eu îmi pastrez credinta mea pe care am fagaduit-o Dumnezeului meu, o data pentru totdeauna, s-o pastrez si o pastrez, si cred cu putere si tarie sa ramân în aceasta marturisire a mea. Iar amenintarile tale nu pot sa ma schimbe de la aceasta alegere”.
Vazând hotarârea sfântului de a ramâne crestin, legatul Bassus îi ofera un ragaz de doua ore ca sa se mai gândeasca si sa aleaga viata, oferindu-i si slava pamânteasca, dar Sf. Dasius îi arata din nou vointa si alegerea sa spunându-i: „Ce nevoie este de un ragaz de doua ore? Ti-am aratat vointa si alegerea mea spunând: fa ceea ce voiesti, caci sunt crestin. Îi dispretuiesc si pe împarati si marirea lor si o privesc cu scârba, ca dupa despartirea din aceasta viata sa pot trai viata de dincolo!”
Atunci legatul Bassus, vazând staruinta lui în credinta crestina, a poruncit sa fie supus la multe chinuri, sperând sa reuseasca prin ele ceea ce n-a putut nici cu fagaduinta maririlor pamântesti, nici cu amenintarile. În cele din urma, fiindca a persistat în alegerea sa, sfidând prin marturia credintei sale porunca împaratului si cultul zeitatii pagâne, dregatorul a dat porunca sa i se taie capul.
Pe când neînfricatul ostas al Împaratului ceresc pasea cu curaj spre locul de executie, un oarecare slujitor idolesc mergea înaintea lui cu vasul de tamâiere, tot silindu-l sa aducã jertfa împaratilor. Atunci Sf. Dasie a luat cu mâna sa vasele, a împrastiat tamâia din ele, a rasturnat la pamânt idolii cei nelegiuiti ai pagânilor si s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci a lui Hristos cu puterea careia a luptat împotriva tiranului, pastrând pâna la sfârsit, cu pretul vietii, credinta în singurul Dumnezeu adevarat.
I s-a taiat capul de catre calaul Anicet Ioan, la trei zile dupa alegerea sa ca „rege al Saturnaliilor”, într-o zi de vineri, 20 noiembrie 304, la ora patru.
Locul martiriului sau este dupa unii istorici cetatea Durostorum (Silistra), asa cum de altfel precizeaza si actul sau martiric, iar dupa alti istorici cetatea Axiopolis (Cernavoda), unde Sf. Dasie era foarte mult cinstit, având trei zile de praznuire pe an si unde s-a descoperit o bayilica si o inscriptie în care acest sfânt este amintit alaturi de alti doi mucenici: Chiril si Chindeus.
Sfintele moaste ale fericitului mucenic al lui Hristos au fost pastrate la Durostorum pâna în anul 579 când, din cauza navalirii avarilor, au fost mutate la Ancona, în Italia, unde se pastreaza pâna azi, în biserica Sfântul Cyriacus. Pe sarcofagul sau se gaseste inscriptia greceasca: „Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Durostor”.
În anul 2003, o parte din moastele Sfântului Dasie au fost readuse la Durostorum (Silistra), în Bulgaria.
La data de 6 iulie 2006 o particica din moastele acestui sfânt martir al Scythiei Minor au fost daruite Manastirii Sf. Ioan Botezatorul – Lipnita ( jud. Constanta), având si hramul Sfântului Mucenic Dasie (20 noiembrie), aflata pe actualul drum care uneste vechile cetati Durostorum si Axiopolis, asa încât si românii sa se poata închina acestui Sfânt Mucenic al Dobrogei.
Sfântul Dasie a aratat astfel ca sfintii nu cunosc granite, ci îi unesc si azi, ca si acum doua mii de ani, pe crestinii evlaviosi în jurul sfintelor lor trupuri mult patimitoare, întarind credinta si daruind tamaduire sufleteasca si trupeasca tuturor celor care le cer ajutorul.
Îngenunchind lânga moastele Sfântului Mucenic Dasie sa multumim Domnului pentru marea binefacere de a ne fi nascut crestini si într-o tara sfintita cu sângele atâtor martiri si cu lacrimile atâtor cuviosi si sa ne rugam Lui sa ne întareasca credinta si sa ne daruiasca dragostea si puterea de a pasi si noi pe urmele lor, marturisind cu cuvântul si cu fapta Ortodoxia si traind-o la adevarata ei valoare.
