Invatatura despre
folosirea siragului de metanii (metanierului)
Introducere
Siragul de metanii (metanierul) nu este un obiect strict
monahal, ci el poate fi foarte bine folosit si de catre oamenii din
lume, de catre toti cei care vor sa se roage lui Dumnezeu. El nu este
însa vreun fel de amuleta cu puteri magice sau exorciste, ca cele
date de catre vrajitori sau mediumuri oamenilor naivi ca sa le poarte
la încheietura mâinii sau la gât. Dimpotriva, este
un adevarat obiect sfânt, ortodox, folosit pentu rugaciune.
Exista doua moduri în care ne putem ruga folosind siragul de metanii:
1. În orice moment al zilei în care avem putin timp liber,
tinem metanierul în mâna stânga sau dreapta si miscam
cu degetul de la un nod la altul zicând în acelasi timp
rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma
pe mine pacatosul (pacatoasa)” sau „Prea Sfânta Nascatoare
de Dumnezeu, miluieste-ma”.
2. În momentul în care ne facem rugaciunea zilnica, dupa
regula de rugaciune pe care ne-a dat-o duhovnicul nostru, putem tine
siragul de metanii între degetul mare si aratator si miscam cu
ajutorul degetului mare de la un nod la altul. La fiecare nod facem
simultan urmatoarele doua lucruri: ne însemnam cu semnul sfintei
cruci si rostim rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Când terminam
toate nodurile siragului de metanii, continuam în acelasi fel,
de atâtea ori de câte ne-a spus parintele duhovnic.
În acest punct trebuie sa subliniem un lucru foarte important:
exista multe carti despre rugaciune, dar înainte de a începe
sa urmam o regula de rugaciune, este absolut necesar sa cerem sfatul,
binecuvântarea si îndrumarea spirituala a parintelui nostru
duhovnic ( preotul la care ne spovedim). Asa ne-a învatat Dumnezeu
de la început pentru a evita amagirile si pentru a nu pierde calea
cea dreapta.
Nadajduim ca toti fratii si surorile noastre întru Hristos care
vor citi acest articol, chiar daca traiesc în lume si nu într-o
manastire, sa foloseasca siragul de metanii în modul în
care ne-au învatat Sfintii Parinti.
Siragul de metanii: simbol si sfintenie
Pentru început sa ne oprim privirea mai atent
asupra unui sirag de metanii. Îl putem vedea ca pe o binecuvântare
de la un loc sfânt, fiind realizat într-o manastire de catre
vietuitorii acesteia care sunt adevarati martori împlinitori ai
unei vechi traditii.
Siragul de metanii este negru, culoarea suferintei si a doliului, amintindu-ne
prin aceasta ca trebuie sa traim o viata sobra, dar în acelasi
timp ne duce cu gândul si la ceea ce Sfintii Parinti numesc „pocainta
izvorâtoare de bucurie” pe care poate sa ne-o aduca rugaciunea,
si în special Rugaciunea lui Iisus. În aceasta stare ne
caim pentru pacatele si lipsurile noastre si pentru cele ale semenilor
nostri, dar fiindca Domnul Hristos a revarsat mila Sa asupra tuturor
celor care-I cheama Numele, aceasta pocainta devine o sursa de liniste
si bucurie.
Siragul de metanii este în general împletit din lâna,
amintindu-ne prin aceasta ca suntem oi ale Bunului Pastor - Domnul Hristos,
dar si ca Acesta a fost „Mielul lui Dumnezeu Care a luat asupra
Sa pacatele lumii”. Crucea siragului de metanii ne aminteste de
asemenea de jertfa lui Hristos si de biruinta vietii asupra mortii,
a smereniei asupra trufiei, a iubirii altruiste asupra egoismului, a
luminii asupra întunericului.
Iar ciucurele, sau canaful - asa cum e numit în limbajul monahal,
datorita faptului ca era folosit pentru stersul lacrimilor, ne aminteste
ca ar trebui sa plângem pentru ca L-am suparat deseori pe Dumnezeu.
Pe lânga aceasta, tinând cont ca înca din Vechiul
Testament ciucureii erau utilizati ca decoratie pentru vesmintele sfinte,
ei ne amintesc de traditia sacra la care participam prin folosirea siragului
de metanii.
Siragul de metanii se prezinta într-o mare varietate de forme
si marimi. Unele sunt împletite din lâna sau matase, altele
sunt realizate din materiale mai simple, precum bilute sau florile uscate
ale unei plante numita „Lacrimile Maicii Domnului”. Majoritatea
au o cruce pentru a marca „sfârsitul”, altele au un
semn distinctiv dupa fiecare 10, 25 sau 50 de noduri sau boabe.
Modul în care se face siragul de metanii pastreaza o traditie
ale carei origini se pierd în negura timpului. Una dintre primele
forme a fost poate o simpla gramada de pietricele sau seminte care erau
mutate dintr-un vas în altul la fiecare zicându-se rugaciunea
sau facându-se o închinaciune sau metanie.
Se spune însa ca odata un monah s-a gândit sa faca noduri
pe o sfoara pe care sa o foloseasca pentru a-si face canonul zilnic
de rugaciuni. Dar diavolul nu înceta sa-i desfaca nodurile de
pe acea sfoara, împiedicând eforturile bietului calugar.
Apoi însa a aparut un înger care l-a învatat pe monah
un tip special de noduri constând într-o serie de cruci
suprapuse si pe acestea diavolul nu le-a mai putut desface.
Siragul de metanii este unul din obiectele care i se dau calugarului
în timpul slujbei de tundere în monahism si ele vor fi sabia
sa spirituala cu care, ca un brav ostas al lui Hristos, va purta lupta
împotriva dusmanului nostru spiritual – diavolul. Aceasta
sabie va fi mânuita prin chemarea numelui Domnului nostru Iisus
Hristos într-o rugaciune prin care cerem mila fata de noi pacatosii.
Faptul ca monahii poarta în mâna siragul de metanii le ajuta
sa-si aminteasca de datoria de a se ruga tot timpul, asa cum ne-a îndemnat
Sf. Apostol Pavel: „Rugati-va neîncetat!”. În
acest sens, oricine poate sa tina un sirag de metanii pe mâna,
în genta, în masina sau în alte locuri potrivite pentru
a-si aminti de datoria sa de a se ruga sau ca o binecuvântare
si o prezenta sfânta în viata sa.
Rolul siragului de metanii
Întregul scop al siragului de metanii este de
a ne asista în rugaciunile pe care le aducem lui Dumnezeu si sfintilor
Sai. Mintea noastra este mereu ocupata cu tot felul de lucruri si de
multe ori ne dam seama ca doar ce am început sa ne rugam si gândul
ne-a si zburat la cu totul altceva. În astfel de momente, prezenta
fizica a siragului de metanii între degetele mâinii ne poate
ajuta sa ne reamintim si sa revenim la rugaciune. Sau, asa cum îl
miscam cu degetele, daca ajungem la crucea metanierului sau la unul
dintre semne, ne dam mai usor seama ca am fost jefuiti de rugaciunea
pe care intentionam sa o aducem lui Dumnzeu si revenim la ea, încercând
sa nu ne mai lasam încurcati în gândurile care ne
misuna continuu prin cap.
Rugaciunea rostita fara împrastiere este ceea ce Sfintii Parinti
numesc „arta a artelor si stiinta a stiintelor”. Exista
o bogata literatura scrisa de oameni de rugaciune din toate timpurile
care ne poate ajuta sa învatam, cu ajutorul lui Dumnzeu, aceasta
arta. Citirea regulata a Sfintei Scripturi, a vietilor sfintilor si
a altor carti duhovnicesti ne poate fi de mare ajutor în acest
sens, dar mai presus de toate este nevoie de harul lui Dumnezeu care
se primeste în special prin Sfintele Taine ale Bisericii.
În afara de faptul ca ne reaminteste de rugaciune si ca este o
binecuvântare, cum ne mai poate ajuta acest mic sirag de metanii
sa ne rugam?
Desigur ca ne putem ruga si fara a folosi un sirag de metanii si chiar
sunt momente în care acesta ne poate distrage atentia de la rugaciune,
devenind o piedica în încercarea noastra de a ne concentra
atentia asupra cuvintelor pe care le rostim. Tinând cont de aceasta,
sa luam totusi în considerare câteva moduri în care
siragul de metanii ne poate fi de ajutor la rugaciune.
Exista momente în care rugaciunea este înflacarata si ne
este usor sa ne rugam. Dar alteori gândurile ne sunt atât
de împrastiate încât ni se pare absolut imposibil
sa ne putem concentra asupra rugaciunii. Aceste schimbari ale dispozitiei
se observa mai bine atunci când încercam sa avem o regula
zilnica de rugaciune, caci în unele zile rugaciunea vine parca
de la sine, iar în altele – poate în cele mai multe
– eforturile pe care le facem pentru a ne ruga fara împrastiere
par a fi zadarnice. Dar fiindca omul se supune mai usor obisnuintei,
este foarte util sa pastram în mod special pentru rugaciune câteva
momente ale zilei, fie chiar si numai unul singur. Un astfel de moment
foarte potrivit este înainte de a ne culca, fiindca este un lucru
important sa încheiem ziua cu rugaciune. Dimineata, de asemenea,
când ne trezim din somn, poate fi un moment prielnic în
care sa ne rugam, pentru a începe astfel cu rugaciune noua zi.
Fiecare persoana îsi poate gasi momentele sale în timpul
zilei în care sa-si întoarca ochii sufletului catre Dumnezeu
si se roage, fie dintr-o carte de rugaciuni, fie cu propriile sale cuvinte.
Dar una din cele mai eficiente cai pentru a ne apropia de Dumnezeu este
Rugaciunea lui Iisus, pe care o putem folosi în doua moduri: fie
având o regula fixa de rugaciune si rostind-o de un anumit numar
de ori în fiecare zi, într-un moment ales care sa fie partea
din zi pe care o consacram lui Dumnezeu, grauntele de sare care sa dea
savoare vietii noastre crestine; fie, înca si mai bine, gasind
astfel de clipe în diferite momente ale zilei, sa le umplem cu
comoara rugaciunii, pe care nimeni n-o va putea fura de la noi, caci
este pastrata în ceruri(Mt. 6,20).
Rugaciunile care pot fi spuse
cu ajutorul siragului de metanii
În general, atunci când ne rugam folosind
siragul de metanii rostim o rugaciune care este cunoscuta sub numele
de „Rugaciunea lui Iisus”. Aceasta poate fi spusa într-o
forma scurta: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul
(pacatoasa)” sau într-o forma mai lunga: „ Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul
(pacatoasa)” sau „Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii
Tale si ale tuturor sfintilor Tai, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma
pe mine pacatosul (pacatoasa)”.
De asemenea se poate folosi siragul de metanii si cu alte rugaciui scurte
precum: rugaciunea vamesului – „Dumnezeule, milosiv fii
mie, pacatosului” (Lc. 18,13), rugaciune catre Maica Domnului
– „Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma
pe mine, pacatosul”, rugaciuni catre Sfântul Înger
Pazitor („Sfinte Îngere, pazitorul vietii mele, roaga-te
lui Dumnzeu pentru mine, pacatosul”), catre diferiti sfinti în
parte („Sfinte –numele- roaga-te lui Dumnezeu pentru mine,
pacatosul”) sau catre toti sfintii („Toti sfintii rugati-va
lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul”).
De asemenea putem folosi siragul de metanii si pentru a ne ruga pentru
altii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnzeu, miluieste-l
(miluieste-i) pe robul (robii) Tai, ... (numele)”. Aceasta este
valabil si în cazul rugaciunii pentru cei morti: „Doamne,
odihneste cu dreptii sufletele adormitilor robilor Tai”.
Folosirea siragului de metanii
în momentul rugaciunii zilnice
În pastrarea zilnica a unei reguli constând
dintr-un anumit numar de rugaciuni, siragul de metanii ne poate fi de
mare ajutor, caci ne îngaduie sa ne concentram atentia la rugaciune,
iar nula numar. Astfel, dupa ce ti-ai adunat gândurile, ia siragul
de metanii în mâna stânga, tinându-l între
degetul mare si aratator, apoi însemneaza-te cu semnul Sfintei
Crucii, soptind sau zicând în gând Rugaciuna lui Iisus.
Daca mintea îti va deveni atenta la rugaciune, nu mai e necesar
sa-ti faci semnul Sfintei Cruci sau sa zici rugaciunea cu voce tare.
În alte momente, în care concentrarea este mai dificila,
poti folosi semnul Sfintei Cruci si rostirea în soapta pentru
a-ti tine mintea atenta la rugaciune.
În ceea ce priveste pozitia în care se sta la rugaciune,
aceasta depinde de fiecare. Se poate sta în picioare sau în
genunchi, cu capul plecat, într-o pozitie de umilinta; de asemenea,
se poate sta pe scaun sau în alta pozitie, important fiind numai
faptul de a fi atent la rugaciunea pe care o rostesti.
Siragul de metanii este de asemenea un instrument util pentru a tine
evidenta numarului de închinaciuni sau metanii pe care le face
cineva ca parte a canonului zilnic de rugaciune. Închinaciunea
consta în a face semnul Sfintei Cruci si apoi a te apleca pâna
se atinge pamântul cu mâna dreapta, iar metania în
a te aseza în genunchi si a atinge pamântul cu fruntea.
Aceste închinaciuni si metanii pot fi combinate cu Rugaciunea
lui Iisus sau cu oricare dintre rugaciunile scurte asemanatoare celor
pe care le-am mentionat mai sus. Acestea pot contribui la fervoarea
rugaciunii si dau expresie închinarii noastre cu umilinta înaintea
lui Dumnezeu. Acesta este unul din modurile în care putem împlini
îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a ne ruga Domnului „cu
sufletele si cu trupurile noastre” ( I Corint. 6, 20).
Folosirea siragului de metanii
în clipele libere ale zilei
În orice moment al zilei, oricând îti
amintesti, poti sa iei siragul de metanii în mâna si sa
te rogi în taina, oriunde ai fi si orice ai lucra în acel
moment. Acesta este un pas foarte important spre împlinirea poruncii
de a ne ruga neîncetat.
Multi oameni folosesc siragul de metanii atunci când se întind
în pat pentru a se culca. Dupa ce îsi însemneaza asternutul
cu semnul Sfintei Cruci, iau în mâna siragul de metanii,
îsi fac semnul Sfintei Cruci si întinzându-se în
pat se roaga în gând pâna când adorm. Astfel,
ei sunt pregatiti pentru Ziua Vesniciei daca ar fi sa moara în
acea noapte.
De asemenea ne putem ruga, folosind sau nu siragul de metanii, în
timpul irosit al zilelor, ca de exemplu atunci când calatorim,
asteptam în statie, facem naveta etc.
Sfântul Episcop Ignatie Briancianinov mentioneaza ca slujbele
tinute în biserica sunt de asemenea un bun prilej pentru a ne
ruga cu ajutorul siragului de metanii. Sunt uneori momente în
care ne este greu sa ne concentram asupra a ceea ce se citeste sau se
cânta în timpul slujbei, fiindu-ne mai usor sa ne concentram
atentia asupra unor rugaciuni pe care le rostim noi însine în
gând, fie ca este vorba de rugaciuni improvizate pentru vreo nevoie
speciala sau rugaciuni scurte si repetate asa cum este Rugaciunea lui
Iisus. Asa cum arata Sf. Serafim de Sarov, aceasta rugaciune rostita
în gând în paralel cu serviciul religios din biserica
ne ajuta de fapt sa fim mai atenti si la continutul slujbei. Este un
lucru de netagaduit faptul ca atunci când ne rugam la slujba,
rugaciunea noastra este unita cu cea a întregii Biserici.
Încheiere
Acestea au fost doar câteva gânduri introductive
despre cum putem sa folosim în mod corec si util siragul de metanii.
Dar cel mai important lucru este sa începem sa ne rugam. Siragul
de metanii nu se roaga singur, el este doar un traditional si imporant
ajutor în rugaciune, si în special atunci când exista
o regula zilnica de rugaciune. Dar cel mai important lucru este sa ne
concentram atentia asupra cuvintelor rugaciunii, pentru a-I putea aduce
lui Dumnezeu o rugaciune traita.
Daca acest mic sirag de metanii te ajuta sa rostesti o rugaciune sau
îti aminteste sa te rogi sau te ajuta în vreun fel sa acorzi
mai multa atentie rugaciunii, el si-a atins scopul caci înseamna
ca te-a apropiat mai mult de Domnul Hristos si te-a adus mai aproape
de Împaratia Cerurilor, caci „Îmaratia lui dumnezeu
este înlauntrul tau” ( Lc. 17, 21).
Atentionare
Trebuie subliniat înca o data ca în ceea
ce priveste orice regula zilnica de rugaciune, primul si ultimul cuvânt
îl are parintele duhovnic al fiecaruia, asa cum ne-au sfatuit
Sfintii Parinti, pentru a evita prin aceasta amagirile si caderile.